La nivel oficial, Republica Moldova are legi, strategii și programe dedicate incluziunii persoanelor cu dizabilități. A ratificat Convenția ONU, a adoptat planuri naționale și a introdus reforme.
Dar raportul alternativ prezentat de Oficiul Avocatului Poporului către Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, pentru pre-sesiunea din martie 2025, arată clar: între angajamentele asumate și realitatea de zi cu zi există încă o distanță mare.
Raportul analizează progresele, dar mai ales problemele sistemice care afectează accesul real la drepturi pentru persoanele cu dizabilități.
Datele care trebuie să ne pună pe gânduri
La 1 ianuarie 2024, în Republica Moldova erau înregistrate 161,9 mii persoane cu dizabilități, dintre care 11,4 mii sunt copii.
Numărul copiilor cu dizabilități este în creștere. Asta înseamnă că presiunea pe sistemul de educație, sănătate și protecție socială va crește. Iar politicile publice trebuie să țină pasul.
În același timp, percepțiile societății rămân contradictorii. Doar 53,7% dintre respondenți consideră că dreptul persoanelor cu dizabilități de a nu fi discriminate este respectat. Creșterea față de anii anteriori este modestă.
Discriminarea nu este doar o impresie. În 2023, 3,45% din deciziile Consiliului pentru Egalitate au vizat cazuri de discriminare pe criteriul dizabilității în câmpul muncii.
Educația incluzivă – între strategie și lipsa de resurse
Deși există strategii precum „Educația 2030” și programe dedicate incluziunii, realitatea din teren arată altfel.
Majoritatea școlilor nu dispun de:
– echipamente tehnice specializate (cititoare de ecran, dispozitive de mărire, tehnologii asistive);
– manuale adaptate;
– suficient personal de sprijin;
– cadre didactice formate în limbaj mimico-gestual sau Braille.
Copiii cu dizabilități întâmpină dificultăți inclusiv la susținerea examenelor naționale, unde centrele nu sunt mereu dotate conform necesităților lor.
Accesul la educație nu înseamnă doar prezența într-o clasă. Înseamnă adaptare reală.
Accesibilitatea – problema care persistă
Raportul subliniază o problemă constantă: infrastructura inaccesibilă.
Instituțiile penitenciare, spitalele de psihiatrie, centrele de plasament, unele instanțe de judecată și clădiri administrative nu sunt adaptate adecvat pentru persoanele cu dizabilități.
În centrele pentru refugiați, doar 2 din 22 centre monitorizate aveau intrări accesibile, iar doar 4 aveau băi adaptate.
Accesibilitatea nu este un detaliu tehnic. Este o condiție pentru exercitarea oricărui alt drept.
Abuzuri și lipsa protecției eficiente
Raportul documentează probleme grave în centrele de plasament și spitalele de psihiatrie.
Au fost semnalate:
– tratamente prin constrângere fără consimțământ informat;
– utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de contenționare;
– deficit de personal medical;
– lipsa programelor de reabilitare psihosocială.
Un caz de abuz sexual într-un centru de plasament a scos în evidență lipsa mecanismelor eficiente de prevenire și investigare, precum și reacții instituționale inadecvate.
Persoanele instituționalizate rămân extrem de vulnerabile.
Protecția socială – insuficientă și inegală
Pensia medie de dizabilitate acoperă doar 49,9% din nivelul minim de existență.
Serviciul de asistență personală, esențial pentru viață independentă, se confruntă cu:
– deficit major de personal;
– salarii de aproximativ 5.000 lei;
– cerere de două-trei ori mai mare decât capacitatea existentă.
Aproximativ 40% dintre persoanele cu dizabilități nu beneficiază de asistență personală.
În lipsa acestui sprijin, independența devine imposibilă.
Un pas important: colectarea datelor
În 2024 a fost aprobată o matrice cu 137 indicatori statistici privind situația persoanelor cu dizabilități, împărțiți pe 9 domenii.
Este un pas important. Fără date clare și dezagregate, politicile rămân generale și ineficiente.
Dar datele trebuie folosite. Nu doar colectate.
Problema majoră actuală
Republica Moldova are un cadru legal relativ solid. Are strategii. Are programe.
Problema majoră este implementarea. Finanțarea insuficientă. Lipsa adaptărilor rezonabile. Barierele administrative. Deficitul de personal. Monitorizarea slabă.
Raportul alternativ al Oficiului Avocatului Poporului nu este doar un document tehnic transmis la nivel internațional.
Este o evaluare sinceră a unui sistem care încă nu reușește să transforme drepturile formale în drepturi trăite.
Întrebarea esențială nu este dacă avem legi.
Întrebarea este dacă persoanele cu dizabilități pot trăi, munci, învăța și participa în societate în condiții reale de demnitate și egalitate.
Link pentru descărcarea Raportului:
(c) EUPOT.MD
